Meniu


→ Acasa
→ Despre
→ Articole
→ Informatii
→ Stiri
→ Portofoliu
→ Contact


Rezumate Articol


Aflati la varsta adolescentei, elevii de clasa a XII-a isi pun fel de fel de intrebari despre cine sunt ei de fapt, de ce sunt asa si nu altfel, care este rolul lor pe pammant. Este interesat si frumos cand citesi parerea specialistilor despre etapele acestei perioade, dar mult mai fascinant este atunci cand esti tu la fata locului si vezi de fapt ce se intampla cu adolescentii.

Cine sunt eu?

Aflati la varsta adolescentei, elevii de clasa a XII-a isi pun fel de fel de intrebari despre cine sunt ei de fapt, de ce sunt asa si nu altfel, care este rolul lor pe pammant. Este interesat si frumos cand citesi parerea specialistilor despre etapele acestei perioade, dar mult mai fascinant este atunci cand esti tu la fata locului si vezi de fapt ce se intampla cu adolescentii.

Facand o vizita la o clasa de-a XII-a la Colegiul Economic Ramnicu Valcea, am discutatat cu elevii despre acest aspect al vietii lor. Parerile au fost impartite insa au generat aceleasi idei esentiale. Ca sa ma conving de ceea ce gandesc copiii le-am cerut ca intr-un interval de 20 de minute sa scrie un eseu propriu despre acest subiect. Am luat materialele acasa, le-am studiat cu atentie si mi-a atras atentia in mod deosebit o lucrare simpla, dar care pune deschis accent pe majoritatea problemelor unui adolescent. De aceea am decis sa o folosesc ca material suport pentru realizarea acestui articol.

Intrebata despre personalitate la varsta adolescentei, Elena, o eleva de clasa a XII-a in varsta de 18 ani, mi-a raspuns prin eseul propriu Cine sunt eu? cu toata originalitatea si nevoia de exprimare, specifice varstei. Mereu mi-am dorit sa ma descopar pe mine. Am vrut sa ma cunosc, sa stiu cine sunt in adevaratul sens al cuvantului si sa aflu care este menirea mea in aceasta lume. Au existat momente in viata mea cand mi-am pus nenumarate intrebari de genul: De ce exista aceasta lume? De ce eu trebuie sa fac parte din ea? De ce exist ca om si nu am alta infatisare? Cine sunt eu?

Cand mi-am pus prima data cea din urma intrebare nu stiam nimic, nu aveam niciun rapsuns. Insa, o data cu trecerea vremii am reusit sa ma descopar. Treptat am inteles ca fiecare dintre noi are un rost in aceasta lume. Bucuriile si suferintele au incercat sa ma invete cine sunt. Nici astazi nu stiu prea multe, dar imi este suficient ca unei persoane dragi sau chiar necunoscute sa i se lumineze chipul la vederea mea, ca sa inteleg ca am un rost pe acest taram. Fericirea este foarte importanta pentru oameni. Eu am inteles acest lucru cand durerea a fost sfasietoare. Tot atunci am descoperit ca pentru mine este foarte importanta fericirea celor din jur. Imi este suficient ca cel de alaturi sa zambeasca, ca sa stiu ca pot trece peste toate. Fericirea celor dragi este si fericirea mea. Din acest motiv imi place sa ma gandesc la ei inainte de a ma gandi la mine.

Imi place sa muncesc si imi doresc sa reusesc. Imi doresc din tot sufletul sa ajung cineva, sa urc pe o treapta cat mai inalta a vietii, prin efort propriu. Pun pasiune, suflet si iubire in ceea ce ma atrage. Sunt uneori lipsita de curaj si nu imi place sa ma exteriorizez foarte mult. Mereu imi caut raspuns la propriile intrabri si in urma unei decizii ii intreb si pe ceilalti. Imi doresc sa fiu o invingatoare, dar nu strivindu-i pe altii. Am invatat de la viata ca cel mai important lucru in aceasta lume este iubirea. Ea reprezinta esenta vietii, insa se manifesta sub mii de forme. Ea ne aduce fericire, tristete, lacrimi, speranta... La aceasta varsta, dragostea este cel mai frumos si cel mai important dar pe care-l avem. Este foarte important sa ne iubim. Dar, eu ma intreb: este drept sa iubesti pe cineva care nu te iubeste, care te striveste? Pentru ce sa daruiesti iubire cuiva care nu ti-o cere, care nu are nevoie de ea atata vreme cat este de la tine si care te alunga, incercand sa o ucida? Intr-o zi, o simpla iluzie m-a invatat sa daruiesc, sa ascult, sa ajut, sa inteleg si sa cunosc. O taina ascunsa m-a facut sa vad pe cineva o clipa si sa mi se para ca-l cunosc dintotdeauna. Ma intreb cine sunt eu, daca imi este suficient sa il privesc ca sa stiu ce gandeste. Cine sunt eu, daca stiu totul despre el fara sa fie langa mine? Ce este oare in sufletul meu daca mai pastrez o mica amintire, lipsita de importanta, dar care lumineaza sufletul meu de cativa ani? De ce uneori ni se intampla sa nu uitam anumite lucruri, care oricum sunt interzise? Cer un raspuns fiindca eu nu il gasesc. Nu stiu daca am facut bine sau rau, insa eu am pus ratiunea inaintea iubirii. Cea dintai mi-a spus NU, iar cea din urma mi-a spus DA. Asa s-a nascut la mine suferinta, care a adus cu ea lacrima, iertarea si speranta.

Destinul a facut ca in cele din urma sa descopar ca totul a fost o minciuna. Acum ma intreb cine sunt eu? Ce este in gandul si in sufletul meu? Am iubit fiindca am aflat ca ma iubeste. Mi-am impus sa nu-l alung. Asa a inceput... Cand l-am primit insa cu bratele deschise,m-a ucis. Astazi am inteles ca a fost mult mai mult de atat, fiindca el inca exista in gandul meu, poate si in suflet... Incerc sa-l alung, dar nu pot. Nici astazi nu mi se pare un necunoscut. Nu l-am mai vazut de mult timp si nu ma simt pregatita sa il intalnesc, fiindca i-as ierta tot. De fapt, cred ca l-am iertat demult. Poate pare ciudat, dar eu inca stiu ce este in gandul lui. Astazi nu ii mai pasa de nimic. Nici macar nu stie ca mai este inca in gandul meu. El crede ca l-am uitat. Nu a putut si nici nu va putea intelege vreodata cat de mult l-am iubit. De fapt, sunt atatea lucruri pe care nu le intelege... Spuneti-mi voi, cine sunt? Daca toate aceste stari, ganduri si sentimente se definesc prin iubire, astazi indraznesc sa spun ca am fost si inca sunt indragostita. Martusrisesc insa ca inca nu am aflat pe deplin cine sunt. Se pare ca mai am multe de invatat si poate viata mi le va spune in timp pe toate. Imi ramane doar sa sper sa intr-o zi voi afla pe deplin cine sunt eu.